Toamna Patriarhului sau între Dumnezeii… şi Paştele …

Toamna din 2011 va fi probabil cea mai memorabilă toamnă din istoria Republicii Moldova. Nu că politicienii ar fi devenit mai buni, copii ar învăţa mai bine, iar drumurile ar deveni mai bune. Toamna lui 2011 a fost marcată adânc de un eveniment, şi anume de venirea patriarhului Kiril la Chișinău. Întruchiparea lui Dumnezeu a binevoit să coboare și pe meleagurile moldovenilor, iar aceştia au ridicat feţele pline de noroi de la plug spre Preafericit, şi au început a asculta. S-a scris foarte mult despre venirea Patriarhului, noi ne vom opri la altceva, la credinţa poporului moldovenesc și faptele creștinești ale acestuia. Pentru că deseori Dumnezeu e în cuvinte, iar Michiduţă e în fapte.
Indiferent de ce comportament are, moldoveanul este convins ca dacă merge măcar din când în când la biserică va fi iertat de orice păcat şi îşi va petrece nemurirea la umbra unui palmier din rai. Chiar dacă în timpul săptămânii moldoveanul mai scapă câte un pumn în soţie (sau câte un pahar cu o înjurătură prin bar), acesta oricum va veni duminica la biserică, îşi va ispăşi păcatele pe care de la o luni va începe să le adune din nou. Poţi să faci o colecţie impunătoare de păcate în timpul săptămânii, şi cu cât sânt mai multe şi mai grele, cu atît te simţi mai uşurat după ce ai aprins o lumânare în biserică. Religia a devenit un fel de trend, adică e bine să-l porţi însă nu este neapărat să înţelegi de ce o faci. E bine să porţi o iconiţă în maşină gonind cu 160 de km la oră împreună cu prietenii beţi. Nu contează că eşti beat turtă la volan, iconiţa te va ajuta să nu omori vreo trei pietoni şi să pupi vreun stâlp. Şi mai bine e să porţi o cruce, asta te mântuieşte o dată şi pentru totdeauna. Aţi observat că puşcăriaşii sunt cei mai pioşi credincioşi? Până şi piesele din renumitul gen „murca rusească” au doar trei teme generale: amanta (sau soţia), închisoarea şi cupolele bisericii. Criminali, dar credincioşi.
Pe lângă faptul că ei cred cu dârzenie şi aprind lumânări în biserici, moldovenii m-au au şi obiceiul de a polemiza în problema Tatălui, Fiului şi a Sfântului Duh săptămâna împrejur. Adică, practic, în fiecare zi poţi auzi de la moldovean o înjurătură creştinească. Se înjură foarte diferit, însă întodeauna cu tangenţă bisericească. Să ne reamintim de înjurături cu Dumnezeii, Paştele, Hristosu’, Duminica etc. şi toate, de obicei, se încheie cu împărţirea unor urări de mamă, în cazul dat cu derivarea în mă-sii.
Şi mai frumos este în timpul sărbătorilor creştineşti, în cazul dat, Crăciunul şi Paştele. În aceste momente fericite moldovenii sunt pur şi simplu obligaţi să bea. Pentru că e creştineşte să bei un pahar de vin de sărbători sau 50 de grame de votcă în cinstea răposatului. Doar că, răposaţi sunt mulţi şi dacă bei câte 50 întru învierea fiecăruia s-ar putea să întâlneşti Blajinii în şanţul de lângă cimitir. Altă problemă este că Crăciunul nu ţine o zi ca la toată lumea, ci o lună. Nu mai contează dacă respecţi ritul vechi sau cel nou, tradiţia şi prietenii te impun să bei începând cu un Crăciun şi terminând cu altul. După Crăciunul de o lună, moldovenii iarăşi încep a vorbi de Dumnezeu, de astă dată polemica se transfomă în una de genul:” Cum, Doamne, am băut atâta?” Astfel de discuţii se întâlnesc cel mai des pe coridoarele spitalelor şi pe la Urgenţă. Urmează vindecarea rănilor şi revenirea la normal. Adică, la pahar şi la biserici.
P.S. – Oare chiar nu l-aţi servit pe Preafericitul cu un păhărel de vin? Aşa creştineşte, cum se cuvine la moldoveni?

text» Gonzo